Mircea Cosea

Crizonomia (III)

O noua faza a ciclului economic

Ciclicitatea este o  trasatura a evolutiei activitatii economice deoarece din perspectiva dinamica activitatea economica nu are o evolutie uniforma, lineara ci fluctuanta. Fluctuatiile ciclice sunt determinate de factori ce tin de functionarea activitatii economice,de interdependentele dintre partile sale;

 sunt fluctuatii agregate si se reproduc cu o anumita regularitate, desi nu pot fi incadrate in termene riguroase, exacte.

Analiza moderna a evolutiei ciclice a activitatii economice a fost realizata  de catre Joseph Schumpeter,  in lucrarea ”Bussiness Cycles” , publicata in 1939, prin valorificarea si aprofundarea lucrarilor si tezelor unor economisti precum K. Marx, C.Junglar, J.Kitchin , N. Kondratiev.

Ciclicitatea reprezinta forma normala de evolutie a activitatii economice, datorita faptului ca fazele miscarii ciclice se conditioneaza reciproc si, in unitatea lor, pregatesc premisele care asigura activitatii economice continuitate, schimbari calitative si progres.

Ciclul economic reprezinta perioada de la inceputul unei contractii a activitatii economice de ansamblu pana la inceputul celei urmatoare. Fazele ciclului economic deriva din doua  evolutii contradictorii:

•a). Recesiunea, cu  urmatoarele faze:
1.Criza:  scaderea activitatii economice
2.Depresiune: varful negativ al  evolutiei economice
•b). Expansiunea, cu doua faze:
1.inviorare: reluarea lenta a  activitatii
2.Avant: cresterea puternica a activitatii pana la atingerea varfului pozitiv
O asemenea prezentare a ciclului economic evidentiaza faptul ca viata economica are o evolutie ondulatorie, dar in general ascendenta. Nu exista un model general al ciclului economic si nici doua cicluri identice prin durata si configuratia fazelor, nici in aceeasi tara, nici in tari diferite. Evolutiile (fluctuatiile) ciclice sunt nuantate si complexe. Astfel: recensiunea se poate caracteriza prin  stagnari sau reduceri modice ale activitatii economice sau reduceri ample si de durata ale activitatii economice;  expansiunea poate fi  viguroasa, cuprinzand majoritatea sau totalitatea domeniilor economice sau poate fi putin semnificativa, de scurta durata si doar in cateva ramuri si domenii.

Tot ceea ce am prezentat mai sus este arhicunoscut de orice student absolvent al primului an de studii economice si usor de gasit intr-o multitudine de articole si referate postate pe internet. Am apelat insa la acest tip standard de prezentare pentru a sublinia un aspect deosebit de important in cazul de fata, acela al acceptului unanim pe care l-a obtinut stiinta economica asupra caracterului ciclic al evolutiei economice si al legaturii cauzale intre fazele ciclului.

Prin legatura cauzala intre fazele ciclului se intelege procesul de preluare a situatiei (efect) creat intr-o faza anterioara ca o cauza (conditie) a inceperii fazei uletrioare. Trebuie subliniat faptul ca economia secolului XX a inregistat cicluri de mai mare sau mica amploare care nu au trecut prin toate fazele sau nu au dat aceeasi importanta si pondere unor faze, dar intotdeauna legatura cauzala a existat in sensul in care orice faza existenta s-a declansat prin si datorita conditiilor oferite de fazele precedente.  intr-un limbaj cu tenta biologica, utilizat de catre Francois Perroux (”La pensee economique de Joseph Schumpeter.  Les Dynamiques du Capitalisme”  Droz-Geneve.1965), se spunea ca… ” trecerea de la o faza la alta este identica trecerii insectei de la faza de larva, la cea de cocon si in final, la cea de insecta adulta. Niciodata nu va exista avantul daca nu va fi precedat de depresiune si inviorare asa dupa cum nu va exista fluturele fara trecerea fiintei sale prin faza de larva si cocon”.

Criza mondiala actuala a autentificat inca odata aceasta axioma chiar daca nu intotdeauna si nici in toate tarile afectate, fazele clasice ale ciclului au avut infatisarea si amploarea lor clasica. Important este faptul ca, procesul expansiunii (in termeni de iesire din recesiune) a fost intotdeauna ”pregatit” de acumulari de capital si restructurari structurale concepute si puse in practica de masuri de tip proactiv. Fie ca s-au injectat fonduri in sistemul bancar, fie ca s-au impus masuri de restructurare structurala sau bugetara, fie ca s-au aplicat stimulente fiscale sau quasi fiscale de promovare a  progresului tehnic si a exporturilor , guvernele au conceput politici economice apte de  a forma ” masa critica” a preconditiilor necesare relansarii.

Exemplele sunt prezente in toate tarile dar cel mai edificator il gasim in politicile economice germane. Astfel, faza de recesiune (sem. II 2008 – sem. I 2010) a determinat o sporire importanta a somajului si o iesire de pe piata a unui numar de apropape un milion de firme mici si mijlocii incapabile sa mai tina pasul cu caderea cererii. Este insa de remarcat ca pe parcursul aceleasi faze s-au accentuat doua directii ale politicilor economice apte de a pregati relansarea in pofida pierderilor suferite. Prima directie a reprezentat-o stimularea cresterii performantei tehnice si a productivitatii prin sprijinirea substantiala a sectorului de inovare-cercetare si marketing international, cea de a doua directie a reprezentat-o reorientarea si amplificarea exporturilor spre zona extracomunitara, cu predilectie China, Rusia, India si Brazilia. Un alt exemplu, pe aceeasi orientare de politici economice  il putem gasi in Polonia (cresterea rolulului capitalului autohton si reorientarea exporturilor spre zona extracomunitatra) in Slovacia (politici de stimulare a capitalului strain extracomunitar spre investitii masive in industria auto), in Olanda (politici de reconversie industriala si profesionala).

Ideea de baza a acestei prezentari, sustinuta si de analiza comparativa a politicilor ciclului economic pe timpul actualei crize este: legatura cauzala dintre faze – ca o conditie esentiala a iesirii din recesiune – se realizeaza prin imbinarea pe parcursul fiecarei faze a politicilor de restructurare si macrostabilizare economica cu politicile proactive menite nu numai sa permita la o anumita data reluarea trendului ascendent dar si sa protejeze sistemul economic de pericolul pierderii pe termen lung a potentialului de valorificare a avantajelor comparative nationale.

Politica romaneasca de criza nu a urmat aceasta cale. Nu a existat imbinarea necesara intre politicile de restructurare/macrostabilizare si cele proactive. Mai mult, unele dintre masuri nici nu au avut o minima logica economica fiind nu numai gresit concepute dar si inaceptabil de mult mentinute, desi s-a recunoscut caracterul lor distructiv. Introducerea incompetenta a impozitului minim ca si mentinerea lui  dupa promisiunea oficiala a renuntarii la el este un exemplu concludent. Este numai unul dintre cazurile de distrugere a potentialului de relansare fara a se gasi o cale de refacere a acestuia. Nici credinta exclusiva a executivului conform careia relansarea occidentala va fi principalul nostru ” motor” de crestere nu este pe deplin justificata.

Chiar daca relansarea occidentala ar fi reala si la o cota care sa poata declansa un val de comenzi pentru economia romaneasca, iesirea acesteia din recesiune doar ca o consecinta a trendului occidental nu este solutia ideala. Ar fi putut fi, daca  pe parcursul crizei economia romaneasca ar fi putut conserva macar minimele atributele de compatibilitate si de competitivitate pe care le avea cu economia occidentala inainte de declansarea crizei mondiale. Daca ar fi putut conserva acele atribute calitative, atunci ar fi putut aproape imediat sa preia efectele relansarii din occident.    

Din decembrie 2008 pana in prezent, economia romaneasca nu a fost supusa unui tratament de  protejare si de pregatire pentru relansare, ci unui tratament de permanenta subminare a vectorilor ei de putere si eficienta, ce au avut ca efect nu numai declinul capacitatii de producere a valorii adaugate ci si o deteriorare structurala.

Principala explicatie rezida in tipul politicii economice din aceasta perioada. Viziunea anticriza a acestor politici a fost si este limitata doar la gasirea mijloacelor de restrictionare si reducere a cheltuielilor bugetare, fie prin inasprirea fiscalitatii, fie prin restructurarea de personal bugetar sau prin amputarea programelor investitionale. Absenta unui climat fiscal favorabil investitiilor in sectorul privat, incapacitatea accesarii la cote normale a fondurilor comunitare si restrangerea investitiilor publice au condus la cresterea numarului de falimente si la decapitalizari severe. Se cere adaugata si imaginea unui sistem bancar inca nehotarat in ceea ce priveste reluarea creditarii si implicarea in economia reala.

Sunt consideratii care ma determina sa fiu prudent fata de optimismul celor care cred ca inca din acest an vom putea avea rezultate mai bune. Cred ca relansarea econonomiei nostre depinde  de relansarea occidentala dar nu cred ca va fi un proces imediat si automat. Dupa deprecierile pe care economia le-a suferit va fi nevoie de o perioada mai lunga decat se crede pentru a ”pregati” startul economic. Acum, la inceputul anului 2011, pe care il dorim a fi anul iesirii din recesiune, ar fi  urgent necesara conceperea unui set de politici si masuri de pregatire a ”absorbtiei socului pozitiv” venit din occident, de compatibilizare a politicilor economice romanesti cu noua tendinta ”post-criza” care se defineste acum in centrele dezvoltate ale lumii.

Iata de ce putem spune ca in Romania ciclul economic ar trebui sa mai aiba o faza, aceea a repararii daunelor pe care noi insine ni le-am facut printr-o neintelegere a unei vechi axiome economice. Axioma legaturii cauzale dintre fazele ciclului.