Mircea Cosea

Crizonomia (II)

Factorii de avantaj comparativ
David Ricardo ( 1772-1823)  a creat bine cunoscuta teorie a factorilor de avataj comparativ conform careia: daca fiecare natiune se specializeaza in producerea acelor marfuri la care, fata de alti producatori, beneficiaza de un avantaj comparativ prin conditii privilegiate de resurse,

 mediu natural si calificare, atunci schimbul dintre natiuni  este benefic fiecareia dintre ele.

De aproape doua sute de ani teoria factorilor de avantaj comparativ constituie unul dintre pilonii teoretici de forta ai stiintei economice, generatori ai marilor politici de liber schimb si ai instrumentelor si institutiilor de orientare si reglementare a comertului mondial.

Desi era evident inca din perioada 1980-2000 ca interpretarea in termeni de politici economice a teoriei lui Ricardo era diferita de la un segment la altul al economiei  mondiale, fenomenul a devenit pregnant odata cu declansarea crizei internationale. Consideram chiar ca aceasta diferentiere de abordare poate fi inclusa in categoria cauzelor care au declansat criza dar si  in categoria cauzelor care au determinat intarzierea inregistrata de catre unele tari in procesul de depasire a recesiunii. Cazul Romaniei este un exemplu din acest punct de vedere.

David Ricardo a identificat, in contextul epocii sale, ca fiind avantaje structurale ale sectoarelor porductive calitatea solului, conditiile de clima si calificarera unei forte de munca omogenedin punctul de vedere al sistemului de organizare a proprietatii si a valorificarii acesteia prin productie-marfa. Evident, dezvoltarea ulterioara a societatii a inclus in categoria avantajelor comparative ale unei economii nationale fata de alta economie nationala sau fata de competitivitatea internationala si alti factori de avantaj comparativ de natura mai mult marfara decat naturala, cum ar fi costul muncii (nivelul salarizarii) si valoarea monedei (paritatea monetara).

Ceea ce pare ca nu a fost bine inteles sau nu s-a vrut sa se inteleaga inainte de declansarea crizei a fost importanta sublinierii pe care Ricardo a facut-o privind conditia de omogenitate a mediului economic, devenita extrem de importanta in conditiile globalizarii si ale dominatiei concurentionale a multinationalelor. in termeni moderni, conditia de omogenitate se poate traduce prin existenta unui cadru socio- economic caracterizat prin atribute  coerente si compatibile ale unor indicatori cum ar fi nivelul costului fortei de munca, nivelul si caracterul politicilor sociale, legislatia si normele de utilizare si protectie a mediului, politici fiscale si monetare.

in conditiile in care se creeaza zone  sau segmente ale economiei mondiale caracterizate prin criterii de omogenitate, atunci factorii de avantaj comparativ nu mai sunt cei nominalizati de catre Ricardo si nici cei de tip marfar aparuti ulterior. Omogenizarea face ca diferentierile dintre acei factori sa fie din ce mai mici sau chiar inezistente. Apar insa alti factori de avantaj comparativ, cum ar fi calitatea produselor, fiabilitatea, inovatia, difersitatea sortimentelor, calitatea si diversitatea serviciilor, conditiile de service si garantie etc.

Enumerarea de mai sus ne poate conduce la o clasificare a factorilor de avantaj comparativ. Astfel : factori de avantaj comparativ ricardieni (resurse, conditii naturale, calificarea); factori de avantaj comparativ de tip marfar (nivelul costului muncii, paritatea monetara); factori de avantaj comparativ de tip calitativ (calitatea, fiabilitatea, inovatia, serviciile etc.)

Nu trebuie inteles ca cele trei categorii de factori sunt strict delimitate si se utilizeaza in practica economica intr-o maniera exclusiva. intre ei exista o intrepatrundere si o conditionare reciproca de natura sa creeze un mix de politici si de oportunitati de participare eficienta la schimburile internationale.

Este insa important de subliniat ca, in fiecare moment al procesului de racordare la piata internationala exista un trend evident de manifestare mai puternica a uneia dintre categoriile de factori fata de celelalte, ceea ce aduce in prim plan ideia factorului predominant de avantaj comparativ .

Factorul predominant de avantaj comparativ ar putea fi interpretat ca o consecinta a tipului si structurii exportului traditional (prin mecanismele pietei ) dar ar trebui sa fie , in primul rand, o consecinta a unei strategii sau conceptii pe termen mediu si lung asupra rolului si locului economiei natioanle in cadrul schimburilor comerciale internationale.

China, India, Thailanda ca si alte tari din zona Asiei de Sud Est au dovedit ca au avut o strategie a factorului predominant de avantaj comparativ deoarece au stiut sa conceapa si sa aplice astfel de politici economice incat pe o perioada mai mica de doua decenii au facut un remarcabil salt  de la factori de tip ricardian la factori de ordin calitativi. Este dovada faptului ca in noile conditii globalizante si mai ales in conditii de criza, teoria ricardiana a factorilor de avantaj comparativ devine un mijloc de crestere a eficientei schimburilor internationale si o cale de relansare economica in conditii de criza, numai daca este adaptata noilor situatii si daca este interpretata ca  un instrument  al strategiilor de dezvoltare pe termen mediu si lung.

Din pacate, Romania nu a urmat aceasta cale.

inca de la inceputul anului 2008, exportul a fost considerat ca fiind unul dintre principalele motoare ale cresterii economice si, dupa 2009, ca cea mai importanta sansa de a iesi din recesiune prin efectul de antrenare generat de reluarea activitatii pe pietele occidentale.

Ne putem pune intrebarea: ce factori de avantaj comparativ s-au avut in vedere atunci cand i s-a acordat exportului un rol atat de important ?

O analiza primara ne arata ca Romania a mizat exclusiv pe o singura grupa de factori de avantaj comparativ , cei de natura marfara : costul redus al fortei de munca si paritatea leu/euro/dolar. Sunt factori de avantaj comparativ care reflecta orientarea cvasi unilaterala a exportului nostru spre zona occidentala a Uniunii Europene unde diferentele salariale si de curs valutar ne confera un grad mai mare de competitivitate. Acest fapt este reflectat si de structura manufacturiero-asamblatoare pe care industria noastra a capatat-o prin permisivitatea excesiva ( datorata lipsei de strategie nationala privind orientarea investitiilor straine)  pe care am acordat-o input-ului de capital strain prin delocalizari. Remarcam pe parcursul anilor de criza o evidenta lipsa de preocupare pentru adaptarea tipului de factori la conditiile actuale, in sensul evitarii gradului mare de dependenta pe care economia romaneasca il are fata de cererea manifestata pe pietele occidentale.

Daca s-ar fi luat in calcul necesitatea trecerii si la alt tip de factori de avantaj comparativ atunci, paradoxal, nu ar fi trebuit sa facem pasul spre factorii calitativi, ca in cazul tarilor sud-est-asiatice, ci spre tipul de  factori ricardieni deoarece Romania are un potential imens din acest punct de vedere. Este cazul resurselor si a mediului natural, in primul rand suprafata si calitatea terenului agricol.

Dupa cum se stie, Romania se afla pe primele locuri in Europa si chiar in lume dupa suprafata si calitatea terenului agricol pe cap de locuitor. Potentialul teoretic de productie al agriculturii romanesti este de cel putin patru ori mai mare decat necesarul de consum al populatiei tarii iar conditiile de cultura bio sunt superioare tuturor tarilor membre UE.

Criza ne-a aratat ca pretul redus al  muncii romanesti sau variatiile de curs nu sunt adevaratii factori de avantaj comparativ ai economiei nostre, iar fixatia pe acestia conduce nu numai la dependenta fata de ritmurile si amploarea economiilor occidentale dat si la deteriorarea structurii economice prin inexistenta unor ramuri sau activitati capabile sa creeze si sa capitalizeze valoare adaugata la standarde europene. Evident, efectele in plan social sunt negative cu tendinta de acutizare a unor tensiuni cu caracter destabilizator.

Se pare ca actuala criza inca nu a reusit sa demonstreze decidentilor de politica economica necesitatea valorificarii resursei agricole ca principal factor de avantaj comparativ al Romaniei. Prioritatile anului 2011 nu acorda agriculturii importanta care o merita. Oare trebuie sa asteptam declansarea anuntatei crize alimentare pentru a intelege ceea ce Ricardo a inteles cu doua sute de ani in urma ?