Mircea Cosea

Crizonomia (I)

Criza nu reprezinta un moment de glorie pentru stiinta economica.
Ar fi putut sa fie un moment in care toate acuzatiile mai vechi privind imprecizia, imaturitatea sau chiar inutilitatea cercetarii economice sa dispara ca urmare a solutiilor salvatoare pe care economistii le-ar fi putut gasi si recomanda decidentilor de politici anticriza. Nu a fost sa fie asa. La fel ca in celebra butada malitioasa la adresa economistilor,

 acestia s-au remarcat prin faptul ca ”au dat solutia repede, corecta din punct de vedere teoretic… dar nu a servit la nimic”.

Din 2007 pana in prezent, statisticile American Library Association arata ca s-au publicat peste 30.000 de lucrari despre criza si s-au organizat mai mult de 10.000 de conferinte si dezbateri. Rezultatele practice nu au fost insa pe masura ”eforturilor teoretice”. Criza a continuat si continua chiar daca la efortul cercetatorilor independenti s-au adaugat si cele ale unor prestigioase foruri academice , ale expertilor diferitelor guverne, ale departamentelor de cercetare din cele mai importante banci si chiar ale institutiilor finainciare internatioanle.  Este relevant in acest sens studiul publicat in 2008 de catre profesorul britanic Richard Dale care a avut curiozitatea sa analizeze lucrarile publicate in perioada 2006-2007 de catre 4000 de profesori universitari britanici, specializati in finante internationale. A avut surpriza sa vada ca nici unul dintre acestia nu au prevazut declansarea crizei. in schimb, toate lucrarile se caracterizau prin exacerbarea unor polemici interpersonale pe probleme atat de tehnice si abstracte incat nu puteau fi recomandate nici macar ca surse bibliografice pentru masterate sau studii doctorale .

Se pare ca declansarea crizei economice si financiare intrnationale a scos pregnant in evidenta dificultatile pe care stiinta economica le are inca de la mijlocul secolului trecut in ceea ce priveste capacitatea sa de adaptare la schimbarile profunde pe care umanitatea le-a suferit si le sufera nu numai ca urmare a dinamicii nemaiintalnite a progresului tehnic si al deteriorarii mediului natural, dar si ca urmare a unei, din ce in ce mai puternice, implicari a politicului in economie.

Știinta economica este, din acest punct de vedere, victima unui fenomen unic in istoria omenirii, specific secolului XX, care contorsioneaza logica valorilor si principiilor generale ale evolutiei umanitatii.

Este fenomenul caracterizat de faptul ca piata a devenit regim politic iar cresterea economica obiectiv politic.

Institutiile si instrumentele pietei si-au pierdut treptat functiile regulatoare, devenind din ce in ce mai mult un decor in spatele caruia s-a ascuns dezinteresul si lipsa de responsabilitate a politicului fata de social.

Puterea strategica, geopolitica, a devenit un factor de crestere economica mai important decat orice alt factor de avantaj comparativ. in consecinta, piata nu mai este mijlocul economic  ideal si necesar pentru accesul la resurse fiind inlocuita cu  un mijloc neeconomic, acela al puterii in context geopolitic. Aceasta face ca insasi esenta liberala a globalizarii sa fie negata, atata timp cat unele tari pot in mod deliberat sa-si mentina stabilitatea economica si sociala nu prin mix de politici economice interne ci prin poltici  conflictuale (militare) externe.

Globalizarea a permis economiilor occidentale sa incalce axioma raportului dintre productivitate si salarii, mentinandu-le pe acestea la cote inalte prin ”subventia” oferita de mana de lucru ieftina a economiilor emergente; a permis Chinei sa devina bancherul lumii, negand regulile pietei valutare si ale sistemului paritar ; a permis fondurilor de pensii americane sa nu tina seama de raportul dintre contributie si plata, tripland cuantumul lor prin plasamente investitionale in economiile emergente ceea ce a dus la paradoxul unor pensii americane de cateva ori mai mari decat veniturile salariale.

Sunt doar cateva argumente care arata ca stiinta economica a fost  pusa in fata unor evolutii nu numai rapide dar si surprinzatoare. Nu intotdeauna se puteau explica prin recurs la teoria clasica a valorii-munca sau la jaloanele teoretice bine fundamentate ale unor celebre scoli sau curente economice.

Poate asa se explica orientarea predominanta a stiintei economice din ultimile decenii spre un aparat tehnic din ce in ce mai evoluat si  mai matematizat, apt sa  traduca econometric marea  majoritate a elementelor fenomenului economic dar cu rezultate mai mult decat mediocre in prognoza sau in fundamentarea unor politici economice (exemplul politicilor tranzitiei spre economia de piata si a celor anticriza este edificator). De asemenea, ar fi o explicatie posibila si a tendintei de a justifica sau critica post factum politicile economice concepute la nivelul decidentilor politici, decat de a inspira si conceptualiza ante factum politicile acestora.

Impresia generala, des raspandita in literatura economica occidentala, este aceea conform careia stiinta economica actuala parcurge o criza de identitate, nemaifiind capabila sa depaseasca stadiul de ”avocat al liberalismului”, aflandu-se in imposibilitatea statuarii sale la nivelul unei stiinte bazate pe concepte alternative.

Este interesanta in acest context miscarea contestatara a studentilor francezi din invatamantul superior economic, inceputa inca din anul 2000, prin care cereau revizuirea si reorientarea curricului de predare a stiintei economice. in manifestul prezentat opiniei publice, studentii francezi aratau ca ”studiul stiintei economice li se pare depasit deoarece chiar daca le permite sa cunoasca istoria gindirii economice si sa se familiarizeze cu ideile si realizarile teoretice ale marilor scoli economice nu-i ajuta cu nimic in intelegerea si cunoasterea realitatii economiei contemporane . Știinta economica pe care erau obligati sa o studieze era invadata de o matematizare devenita scop in sine si de un dogmatism caracterizat prin abordarea neoclasica cu solutii liberale”.

Ecoul acestei  miscari a fost cel mai rapid resimtit in Statele Unite ale Americii unde Global Development and Environmental Institute of Tufts a inaugurat primul manual on line (”Macroeconomy in Context” ) care incerca sa pragmatizeze studiul economic prin solutii extrase din problematica economiei reale. Miscarea studentilor francezi ca si ecoul avut in SUA au atras atentia inca de la inceputul acestui secol asupra unor deficiente structurale pe care analiza si teoria economica le are si care o priveaza de posibilitatea renuntarii la un dogmatism ideologic si la un schematism metodologic in favoarea unei abordari mai ”deschise si mai curajoase” a schimbarilor din lumea economica dar si politica si sociala contemporana.

Trebuie spus ca actuala criza a determinat o accentuare a precuparilor pentru adaptarea stiintei economice la contemporaneitate. Se fac eforturi pentru cuplarea stiintei economice cu politologia, psihologia, sociologia, antropologia intelegandu-se tot mai bine faptul ca stiinta economica este o stiinta sociala care, oricat de matematizata si informatizata ar fi, depinde esential de comportamentul, cultura, traditia, religia si temperamentul individului, ca element central al raportului dintre nevoi si resurse.

Nume ca J. Attali, J. Genereux,  P. Lamy, D.Colander,Y. de Wasseige, N. Rubini , M. Piatkowski, A.Torok trebuie remarcate in contextul acestei noi orientari.

In Romania, problema reorientarii studiului stiintei economice este dezbatuta inca din perioada 1995-2000 dar numai in cercuri academice sau in cadrul unor reuniuni stiintifice organizate ca urmare a initiativei mass-mediei economice.

Nu este momentul sa analizam ce si cum se discuta, ci modul in care politica economica pe perioada crizei a fost si este o reflecare a intentiei decidentilor de a avea in vedere schimbarile de abordare a unor scheme  considerate clasice.

Nu ne propunem sa evidentiem greselile cauzate de negarea sau necunosterea fundamentelor clasice ale stiintei economice si nici greselile din cauza presiunilor politico-electorale, ci doar greselile cauzate tocmai de cunoasterea si aplicarea stricto senso a  acestor fundamente care, insa, au fost denuntate de catre criza ca fiind depasite sau incomplet fundamentate.

Credinta noastra este ca actualizarea sau chiar reinterpretarea acestor fundamente clasice ale stiintei economice pot fi factori de relansare si modernizare a economiei romanesti.

Criza a evidentiat aceasta posibilitate. De aceea actualizarea sau reinterpretarea am  putea sa o constituim (mai in gluma sau mai in serios) ca pe o ramura a stiintei economice numita CRIZONOMIE.

In scrierile urmatoare vom analiza ce si cum ar putea fi actualizat sau reinterpretat pentru a oferi politicii economice romanesti alternative conceptuale.