Mircea Cosea

ORICAT DAR NU ORICAND

images6Economia nu este numai ştiinţa care studiază rapotul dintre  resurse şi nevoi, ci  şi a  deciziilor apte de a reglementa acest raport.
    Decizia devine astfel unul dintre cele mai importante elemente ale actului de politică economică iar alegerea momontului decizional poate condiţiona esenţial obţinerea rezultatului dorit. In multe cazuri, momentul de aplicare a unei decizii s-a dovedit a fi mai important chiar decât viabilitatea sau corectitudinea acesteia.

 Studiile moderne de economie şi politici economice pun, din acest motiv, un accent din ce în ce mai important pe aşa numitul factor de oportunitate care exprimă capacitatea decidentului de a evalua cât mai précis posibil momentul în care mediul economic şi social întruneşte cele mai bune condiţii de aplicare a măsurilor preconizate. Dacă deciziile sunt de natura politicilor fiscale şi au în vedere introducerea unui nou cod fiscal sau doar noi impozite, atunci aceste studii  ( vezi : H. Paulson “ Essay on Troubled Asset Relief Program” Wasington DC. sept 2008; Pierre Dockes “ Fin de monde ou sortie de crise” Paris 2009; M.Husson “ Un pur capitalusme” Lausanne 2008 etc ) arată că reuşita unor astfel de decizii este  condiţionată de aplicarea  principiului “ oricât dar nu oricând ”. Altfel spus, acceptarea unei nou impozit de către masa contribuabililor depinde mai mult de catacteristicile socio-economice ale momentului decât de cuantumul său.
   Cred că şi intenţia de a introduce un impozit forfetar pentru microîntreprinderi, activitate hotelieră şi rerstaurante ar trebui să ţină seama de principiul oricât dar nu oricând , chiar dacă un astfel de impozit ar fi trebuit să existe în România cu cel puţin zece ani în urmă.Poate că introducerea lui nu ar fi reprezentat o importantă sursă de venituiri la buget dar, în mod sigur,  rolul său ar fi fost  important în ansamblul de măsuri menite să reducă practicile evazioniste ale economiei subterane. Experienţa unor ţări ca Franţa, Israel , Ungaria sau Turcia probează eficienţa impozitului forfetar din acest punct de vedere.
   Tot experienţa acestor ţări demonstrează însă şi un alt lucru, acela că există o condiţionalitate impusă de caracteristiciele pe care climatul economico-social îl are la momentul introducerii acestui tip de impozitare. În Franţa, literatura economică defineşte momentul propice introducerii ca fiind specific aşa numitei perioade “ trente glorieuses”, adică perioada anilor 1945-1974, când s-a înregistrat o creştere economică direct şi imediat relectată la nivelul puterii de cumpărare prin creşterea consumului, în condiţiile  unor schimbări profunde în comportamentul consumatorului.
   Folosind, de această dată terminologia anglo-saxonă, literatura a numit acesată schimbare de comportament “ outdoor movement” prin care defineşte procesul de reducere a ponderii serviciilor casnice în favoarea creşterii ponderii serviciilor oferite de piaţă. Este un proces care se manifestă prin creşterea ponderii cheltuielilor pe care familiile le fac pentru petrecerea timpului liber, pentru restaurante şi hrană semipreparată, pentru spălătorii, servicii specializate de întreţinere şi curîţenie a locuinţei, etc
   Evident, perioada la care ne referim mai sus nu este una de criză, ci dimpotrivă.
   Din păcate, intenţia introducerii impozitului forfetar se preconizează a fi la noi tocmai într-o perioadă de criză în care, evident, nu putem spera nici măcar într-o menţinere la cote normale a activităţii firmelor vizate, dacă nu chiar la o scădere dramatică a acesteia.Care ar fi, în aceste condiţii, efectele impozitului forfetar ?  În nici un caz nu va aduce venituri importante la buget şi nici nu va reduce practicile evazionuiste din simplul motiv că activitatea firmelor în cauză este mult sub nivelul de eficienţă fiscală, chiar dacă se vor aplica unele paleative de genul tichetelor de vacanţă.
   Singurul efect notabil va fi inhibarea relansării activităţii economice şi, mai ales, inhibarea apetitului pentru micile investiţii în afaceri de talie mică şi mijlocie, considerate a fi unul dintre cele mai importante pârghii de incurajare a creditului şi implicit a consumului prin crearea de noi locuri de muncă.
   Cu alte cuvinte, în acest moment de criză, introducerea impozitului forfetar ar fi mai mult un factor de criză decât unul anticriză deoarece mediul economico-social îi accentuează mai mult efectele perverse decât cele favorabile.
  
     6 aprilie 2009                                                  Mircea Coşea