Mircea Cosea

Imprumutul lui Grigore

Mircea CoseaImprumutul extern pe care Romania il negociaza cu Uniunea Europeana si cu Fondul Monetar International imi aminteste de vorba romaneasca : „vrei, nu vrei, bea Grigore aghiasma”. Parerea mea este ca mai mult vor altii sa ne dea imprumutul decat am avea noi nevoie sa-l luam. La limita, necesitatea finantarii externe s-ar putea justifica prin existenta unui deficit bugetar ridicat al anului 2008 si, eventual dar nu si obligatoriu, prin 

sutinerea BNR in efortul de a mentine cursul si de a incuraja mediul bancar. Daca, insa, promisiunile programelor electorale ar fi fost inlocuite inca din luna octormbrie 2008 (cand se constientizase deja inevitabilitatea crizei) cu realiste programe anticriza atunci ar fi fost posibil ca inca de la inceputul actualei guvernari sa existe o viziune mai clara asupra bugetului si a esalonarii masurilor menite sa reduca impactul deficitului mostenit. O mai realista evaluare a principalilor indicatori macroeconomici ,o rapida revizuire a codului fiscal, o mai rapida actiune in directia accelerarii accesarii fondurilor comunitare ca si a altor masuri de sprijinire a economiei reale ar fi avut sansa unei „ autofinantari” cel putin intr-o proportie de 2/3 din suma pe care intentionam acum sa o imprumutam (19-20 miliarde euro).in aceste conditii am fi putut sa micsoram sensibil cuantumul imprumutului sau chiar am fi putut sa-l evitam ca urmare a cresterii colectarilor la buget in a doua parte a anului.
O privire retrospectiva asupra evolutiei climatului economic international ar trebui sa ne atraga atentia asupra unei tendinte din ce in ce mai accentuate, aceea de a trata efectele crizei internationale prin criteriile geopolitice specifice perioadei de dinainte de 1990. Astfel, din nou suntem impartiti in zona vest europeana si zona „fosta comunista”, central si est europeana, „ prematur aderata la UE”.
Mai mult, inca inainte de a avea o imagine clara a impactului crizei, analistii unor importante institutii de rating au bombardat agentiile de presa cu prognoze catastrofale privind situatia fostelor tari comuniste carora le preziceau nu numai caderi dramatice ale economiei dar si reintoarcerea populatiei in conditiile de pauperizare ale celor mai rai ani ai comunismului. Bancile straine si marile companii multinationale au inceput sa ceara acestor state subventii si garantii la credite , UE s- a trezit brusc sa ceara plata unor penalizari pentru nefolosirea completa a fondurilor structurale cu doi ani in urma. in luna februarie, fara nici o exceptie, toata comunitatea analistilor economici occidentali a declarat ca „ singura sansa a statului roman de a evita falimentul este finantarea externa”
( vezi : Le Point de Vue- Alternatives Economiques –fevrier 2009)
Cred ca o analiza a modului cum se infatiseaza actuala criza internationala ar putea sa explice de ce se exercita aceasta presiune , mai mult sau mai putin directa, asupra unor tari ca Romania pentru a apela la sprijin financiar extern.
In marea majoritate a studiilor deja publicate despre actuala criza se considera ca aceasta se caracterizeaza printr-un element „ major”, fiind prima criza globala si financiara dar se insista asupra unei caracteristici „ esentiale”, aceea a redesenarii sistemului de tip capitalist al economiei de piata globale”. Acest proces de redesenare presupune nu numai reasezarea raportului dintre economia materiala si cea financiara sau reasezarea raportului dintre beneficiu si salariu ci si reasezarea raportului dintre mecanismele pietei global si instrumentele de reglementare a functionarii acestei.De aici si tendinta unor „piloni de forta” ai economiei globale de a folosi climatul de incertitudine si restrictii ai crizei pentru recucerirea si consolidarea pozitiilor de leader.
Fenomenul se manifesta , in primul rand, prin revenirea in forta a institutiilor financiare internationale pe piata internationala a creditelor dar si prin crearea unor „ antante” de interese intre acestea si nucleele clasice ale economiei mondiale ( Japonia, SUA, UE) in fata presiunii concurentionale pe care o exercita economiile emergente asiatice sau sud-americane. In ceea ce priveste Europa Centrala si de Est, membre ale UE, situatia se complica si mai mult datorita pericolului ca acestea sa fie din ce in ce mai mult deviate de la parcursul lor european ca un efect al dependentei aproape totale fata de importul de gaze din Rusia, caruia UE nu este capabila sa-i creeze o alternativa viabila.
Poate nu ar fi gresit daca am spune ca statutul Romaniei de membru al UE si NATO, atat din punctul de vedere al apartenentei la un tip integrat de politici ca si al obligatiilor pe care le are, financiare si militare, a constituit un factor extern de presiune in dirtectia orientarii nostre spre creditarea externa. Cred ca in conditiile reasezarii raporturilor de forta intr-o economie globala, din ce in ce mai greu de controlat de catre nucleele clasice ale puterii economice mondiale, controlul zonelor de eficientizare a capitalului occidental- din care Romania face parte- prin delocalizari, privatizari sau preluarea pietelor , devine esential. Am putea, deci, sa avansam o ipoteza, macar de lucru, aceea ca in actualele conditii de criza internationala, acordarea de credite este mai dorita de catre ofertant decat de beneficiar deoarece devine un instrument eficient de reglementare si control a unor economii emergente cu conditii mai bune de valorificare a capitalului.
In ceea ce ne priveste, in calitate de beneficiar, nu putem sa speram decat ce spera si Grigore cand era obligat sa bea aghiasma, adica sa speram ca, la fel ca aghisma, finantarea externa daca nu ne va face bine, macar sa nu ne faca nici rau. (Mircea Cosea, analiza preluata din revista Business Adviser, varianta print nr 38)