Mircea Cosea

Călin de la Berlin

Consiliu Fiscal

Tocmai când România devenise și mai neagra oaie a Europei, când  nimic nu nu ne mai suținea moralul, de la scandalul  cărnii de cal și a steagului secuiesc până la dezamăgitoarele rezultate la fotbal, Călin Peter Netzer și echipa sa ne-au redat bucuria și demnitatea de români.

     Marele premiu al festivalului de la Berlin este o recunoaștere indiscutabilă a inteligenței și talentului regizoral al tânărului nostru compatriot dar, în același timp, și o dovadă a calității excepționale pe care cinematografia românească a căpătat-o în ultimul deceniu. 

Puiu, Mungiu, Porumboiu, Nemescu sunt doar câteva nume din cele care au contruibuit și ele la faima noii noastre cinematografii. Recunosc că sunt mândru de contemporaneitatea mea cu aceste succes românești dar mă și rușinez de situația creată. Mă rușinez, ca  cetățean al acestei țări ,față de modul cum s-au obținut aceste succese. Sunt succese datorate în exclucivitate eforturilor personale ale celor pasionați de munca lor, ale regizorilor, scenariștilor, producătorilor , actorilor și ale câtorva sponsori mai interesați de artă decât de forbal. 

   Statul român, ai căror cetățeni suntem, nu ne privește decât în calitatea de contribuabili , nu îl interesează dacă printre acești contribuabili există și mari talente care pot ridica nu numai gradul general de educație și cultură al populației dar și ptrestigiul României în lume. Nu îl interesează cum și când aceste talente trebuie sprijinite, cum și când ar trebui să acorde facilități fiscale produselor de artă și cultură, cum și când ar trebui să confere acestor talente un statut social apt de a le permite confirmarea atât în țară cât și în străinătate.

  Iată de ce afirm că succesele filmului românesc nu sunt un efect al politicii  culturale și de stimulare a industriei cinematografice ale statului ci  doar efectul îngemănării talentului unor regizori și actori excepționali cu tenacitatea  și  chiar cu sacrificiile lor materiale.

  Iată de ce afirm, cu tristețe dar și cu revoltă, că succesul de la Berlin nu poate fi apanajul statului român ci doar al lui Călin Netzer și a echipei sale. 

  Succesul de la Berlin ar trebui să aibă un rol important în regândirea politicii culturale dar , după părerea mea, prin prisma politicii economice.

  Strategii guvernamentali ar trebui să - și dea seama că România are un factor de avantaj comparativ  pe piața internațională de care nu a ținut seama. Este potențialul industriei cinematografice românești. Beneficiind de renumele numeroaselor premii și de produse de calitate excepțională ca cea a ”Poziției copilului”, filmul românesc are competitivitatea necesară pentru a se impune pe piața internațională. Deja, filmul lui Călin Netzer a fost cumpărat de un număr important de țări.

  Oare nu este necesar, când dispui de o resură atât de importantă de talente și de recunoaștere internațională să nu acorzi o atenție mai mare industriei  cinematografice care poate aduce un spor de venituri ? Oare nu este mai convenabil ca în loc de sutiene și ciorapi produși în lohn să vinzi o marfă cu o valoare adăugată mai mare, așa cum este filmul ?

 Câte premii ar mai trebui luate pentru a convinge birocrația ministerului de finanțe de utilitatea națională a unei mai bune finanțări a filmului românesc ?

 Încă nu s-a înțeles că Ursul lui Netzer a mâncat Frunzulița lui Udrea și că renumele internațional al filmului din România este atât de important încât poate fi brandul țării ?

 Pentru clasa politică românească, Ursul de Aur este un cadou absolut nemeritat. Mi-e tare teama că nu va înțelege acest lucru. Mi-e tare treamă că va transforma șirul premiilor filmului românesc într-o obișnuință, în ceva normal ce vine de la sine , într-o repetabilitate sigură. Daca va fi așa, se vor înșela deoarece dezinteresul și lipsa de condiții ne va goni talentele. De ce un talent de talia lui Călin Netzer , Mungiu, Puiu, Porumboiu sau alții s-ar mai chinui să facă filme în totalul dezinteres  al statului român când, alte state le-ar oferi și recunoaștere și avere ?

 S-ar putea întâmpla ca , atunci când politicienii își vor aduce aminte de cinematografia românească – desigur din interes electoral – să nu mai găsească în țară decât mediocritate și nu talente. Talentele vor fi deja plecate iar Călin de la București va fi Călin de la Berlin.

AZI. 19/II/2013.MC