Mircea Cosea

De la manual la program

Consiliu FiscalUrmăresc cu satisfacție și speranță prestația din ce în ce mai profesionistă și mai  convingătoare a noii generații de economiști. Mă bucur că avem analiști, manageri și cadre universitare care încă nu au ajuns la patruzeci de ani dar care au ajuns în poziții importante ale piramidei decizionale românești. Pentru mine care am petrecut la catedră două treimi din cei șaptezeci de ani pe care i-am împlinit nimic nu poate fi mai îmbucurător decât constatarea schimbării radicale a discursului economic al actualului guvern față de cele precedente.

 
    Este o încântare să aud miniștri sau alți demnitari vorbind  în talk showuri despre cost de oportunitate sau multiplicator investițional atâta timp cât cu doar câțiva ani în urmă diferența dintre cost și preț era o enigmă totală pentru cei ce ar fi trebuit să conceapă politici economice.
    Totuși,există o problemă.
    Ascultându-i pe reprezentanții actualului guvern mi-am dat seama că suntem în pericolul de a înlocui gândirea executivă cu gândirea academică. Suntem în pericolul de a crede că teoria economică poate fi ” copy-paste”  în planuri, strategii sau programe de guvernare.
 Desigur, nici un plan, nicio strategie, nici un program de guvernare nu pot fi concepute fără o temeinică stăpânire a teoriei economice dar drumul de la teoria economică la politica economică este diferit, lung și plin de provocări.
 Să luăm un exemplu : Planul de investiții și creare de locuri de muncă până la 31 decembrie 2013, dat recent publicității,are ca obiectiv exploatarea  prin investiții sporite a resurselor minerale.Conform teoriei economice este corect mai ales prin prisma costului de oportunitate și efectului de multiplicare, dar în practică este corect pentru dezvoltarea economiei și crearea locurilor de muncă ? Greu de spus dacă ne referim la realitatea românească a anului 2013. Astfel, ar trebui ținut seama de faptul că exploatarea resurselor minerale nu este un beneficiu major și nici un important creator de locuri de muncă  deoarece nu dispunem de tehnologia de exploatare necesară (vezi : gazul de șist, Roșia Montană, Cuprumin ) și suntem nevoiți să concesionăm sau să privatizăm ,trimițând în exteriorul țării cea mai mare parte a valorii adăugate.Ar trebui să se mai țină seama și de faptul că orice creștere a gradului de exploatare a resurselor minerale conduce automat și la o creștere a cheltuielilor de protecție a mediului ca și de faptul că ne mai având industrie prelucrătoare  ( vezi : Oltchim, Mechel), cea mai mare parte a resurselor minerale exploatate vor fi prelucrate în exterior. Concluzia : în condițiile reale ale structurii economiei românești, prioritizarea exploatării resurselor minerale ne va transforma în producători de materie primă pentru prelucrătorii din străinătate, cu iminente pericole ecologice și cu un grad extrem de modest de capitalizare internă a valorii adăugate ( statut neocolonial).
   Cred că este important să se înțeleagă că teoria economică este necesară ca fundament al oricărei gândiri de politică economică dar și că pe acest fundament trebuie adăugate : studiile geopolitice și de raporturi de forțe pe plan politic, financiar și valutar ; studii sociologice și demografice ; evaluarea efectelor perverse în timp și spațiu ; prognoze naționale și globale ; orientarea și desfășurarea acțiunilor de politică externă și de diplomație economică ; etc.
  Economia de tip business and administration nu mai poate fi un pilon credibil al politicii economice. Fără o înserare a principiilor de teorie economică în extrem de complicatul sistem al politicii economice ( mai ales în perioade de criză sau chiar postcriză), acestea vor rămâne doar elemente de abordare teoretică, de multe ori incapabile să evite absurdul.
  Este o  greșeală , dacă nu chiar o tehnică de manipulare, practica încercării de a demonstra realismul și corectitudinea unor măsuri sau obiective guvernamentale  prin citarea unor principii sau teorii economice, fie ele și din cele mai prestigioase manuale de economie sau din gândirea unor laureați ai Premiului Nobel.
 Nici cel mai prestigios manual de economie nu poate deveni un bun program de guvernare.
 Datoria celor care conduc țara nu este de a arăta cetățeanului că acționează corect din punct de vedere teoretic ci că acționează corect din punctul de vedere al interesului general. Nu este interesant pentru nimeni faptul că la baza Planului, de care am vorbit, stă teoria multiplicatorului investițional dar devine extrem de interesant modul cum, prin politici economice, multiplicatorul a fost bine aplicat , adică a contribuit la un progres în starea generală a națiunii.
1/08/2013/ EC