Mircea Cosea

Convergenţa culturilor

Consiliu FiscalProgramul de Convergenţă 2013-2016, apobat recent de guvern, deși este mai realist și mai bine fundamentat decât versiunile anterioare ar putea genera discuții și pro și contra dar , cel puțin deocamdată, nu-mi propun acest lucru.
   Ceea ce mă preocupă este mai mult măsura în care putem defini esența procesului de convergență decât modul în care ea se exprimă prin indicatri, termene și date statistice.

 

Aşa după cum se sţie, condiţiile pe care statele membre trebuie să le îndeplinească pentru a accede la zona euro şi care sunt evaluate în rapoartele de convergenţă sunt următoarele: stabilitatea preţurilor, finanţe publice sănătoase, stabilitatea cursului de schimb şi convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung ca şi compatibilitatea legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar (legislaţia în vigoare a UE) în ceea ce priveşte banca centrală naţională, în special independenţa sa şi cea a membrilor organelor sale de decizie.
  Condițiile mai sus citate traduc procesul convergenței într-o suită de indicatori care ,volens nolens, devin singurul mod de exprimare a dinamicii și viabilitatății complexului economic național. Mai mult, apare convingerea că acestea sunt rezultatul exclusiv al politicii economice guvernamentale și ale politicii monetare bancare, transformând procesul convergenței într-un parametru al calității activității economice ce poate, în funcție de rezultat, să fie considerat o bilă albă sau neagră pentru decidenții politici și guvernamentali.
 O astfel de abordare o consider exclusivistă chiar dacă admit că nu putem nega rolul extrem de important al deciziilor și politicilor economice în îndeplinirea obiectivelor de convergență.
 După părerea mea, încă suntem victimile unei confuzii de care știința economică suferă, aceea a punerii semnului de egalitate între economie și macroeconomie.   Este , de fapt,o consecință a excesului de schematizare, formalizare, matematizare și cuantificare care  în ultimii 50-60 de ani s-a străduit  să demonstreze  ( quid prodest ? ) că economia este o știință exactă.
 Da, economia poate fi considerată exactă prin extensiile ei tehnice cum ar fi statistica, macroeconioma sau contabilitatea dar , prin ea însăși, economia nu poate și nici nu trebuie să fie considerată un mecanism de ceas elvețian, din simplul motiv că nu este un mecanism tehnic ci o relație între oameni, adică între interese, comportamente și temperamente diferite.
  Dacă, dezbrăcam economia de multiplul și sofisticatul instrumentar al schimbului vom descoperi că sub această haina aparent bine croită se află, pur și simplu,un oarecare om. Fie că îl cheamă Ion, Jean, John sau Ivan, omul acela face și desface economia căci prin ea trăiește.
  Iată de ce, cred că un Program de Convergență nu poate fi redus doar la indicatori și termeni iar dacă se dorește ca România să fie convergentă cu UE, atunci trebuie să ne gândim dacă și cel care face economia în România, adică românul, este  
” convergent” cu omul din UE, căci oricât de bune ar fi politicile guvernamentale,până la urmă, eficiența aplicării lor depinde de felul în care oamenii le percep și le acceptă.
 Rezultă că pentru convergență avem nevoie nu numai de reforme structurale în economie ci și de reformarea comportamentului economic al românilor.
 Cred că cele mai importante elemente ce ar trebui reformate în comportament sunt cele   ale incompatibilităților cu UE , pe care le numesc  manifestări de ”cultură ” economică . De exemplu, nu am reușit să implementăm cultura contractuală eliminând cultura clientelară. Marea majoritate a celor care se numesc business men fac afaceri prin contracte cu statul și nu cu piața liberă.Nu am reușit să eliminăm cultura politocrației cu cea a meritocrației, selecția managerilor fiind prioritar făcută pe criterii politice. Statul român nu renunță la o cultură fiscală în favoarea unei culturi parteneriale, cetățeanul român fiind tratat doar în calitate de contribuabil și nu în calitate de partener în rezvoltarea economică și socială a țării. Încă suntem tributari culturii egalitarismului de gloată în defavoarea culturii elitei ca și culturii cosmopolitismului slugarinic în defavoarea culturii patriotismului economic.
  Nu cred că vom realiza convergența economică dacă  nu vom avea și o convergență de cultură economică.
-----------------------------------------------------------------------------------------------
   Economistul 23.04.2013