Mircea Cosea

Criterii ale politicii de regionalizare

Consiliu FiscalRemarc o grabă ieșită din comin a actualei guvernări de a definitiva acțiunea de regionalizare a țării. Se pare că această grabă este mai mult explicată prin raționamente partinice decât demo-economice. Argumentul conform căruia graba s-ar explica prin necesitatea accelerării procesului de accesare a fondurilor europne nu mai este valabil atâta timp cât UE nu dispune deocamdată de un buget multianual ci doar de unul  anual. Explicația ar putea fi dată de presiunile exercitate asupra USL de către puterile locale reprezentate de interesele și orgoliile baronilor locali.

 
Sper ca această grabă să nu omită sau să dea prea puțină importanță unor criterii obiective ale acestui proces deoarece subiectul redesenării regiunilor de dezvoltare ale României este sensibil și dificil de abordat tocmai pentrucă se referă la România, țară care deși a aderat la valorile și normele europene ale secolului XXI, continuă să fie caracterizată de mentalități și prejudecăți ale secolelor trecute. Reînvierea  comportamentelor iredentiste maghiare ca și  cererile de autonomie secuiască mențin o stare permanentă de îngrijorare a populației majoritare române, extrem de sensibilizată la orice proces de redesenare a regiunilor țării.
  Acesta este motivul pentru care procesul redesenării nu numai că nu poate ocoli problema criteriului etnic, ci o ridică la rang de obsesie.
  Nu voi mai insista asupra acestui aspect dar cred că a fost necesar să-l semnalez în contextul în care îl consider un obstacol greu de depășit în calea ajungerii la cel mai adevărat și important criteriu al procesul de redesenare, adică la criteriul economic.
  În ceea ce privește criteriile economice ale redesenării regiunilor de dezvoltare mă voi opri asupra unuia pe care îl consider important din același motiv ca cel etnic, din motivul că această redesenare se referă la România, o țară care are particularități pe care nu le vom putea minimaliza.
  Prima particularitate, ce o deosebește de aprope toate celelalte țări membre ale UE, este aceea a marilor decalaje de dezvoltare economică, grad de urbanizare , de dotare infrastructurală și chiar de nivel educațional între regiunile istorice ale țării.     O astfel de particularitate nu a mai existat în Europa decât în cazul Italiei  (decalajul Nord-Sud) până în jurul anilor 1970-1975.
  O altă particularitate este cea a decalajelor dintre România și țările din jurul său. Există două tipuri de decalaje și în acest caz. Este un tip de decalaj structural, exprimat prin grad diferit de dezvoltare și un tip de decalaj conjunctural. De exemplu, decalajul structural este cel dintre gradul mai înalt de dezvoltare economică, infrastructurală și chiar instituțională care se manifestă între Ungaria și România. Decalajul conjunctural se manifestă prin gradul diferit de atractivitate al mediului economic ( de afaceri ) datorat unor politici conjuncturale de favorizare pe un anumit orizont de timp  a unor activități economice specifice. De exemplu, o impozitatre mai redusă, facilități de înregistrare sau orgamizare a firmelor, servicii sanitare sau educaționale mai competitive  din punctul de vedere al costurilor și calității.
  Având în vedere aceste particularități ca și faptul că ne aflăm într-o structură economică europeană bazată pe libera circulație a factorilor de producție, redesenarea regiunilor va trebui să țină seama de pericolul apariției fenomenului de centrifugare economică.
  Centrifugarea economică este un fenom normal pe o piață liberă prin care zonele economice mai dezvoltate sau mai atractive din punct de vedetre economic atrag factorii de producție din zonele mai puțin dezvoltate sau mai limitative din punctul de vedere al capacității de valorificare a factorilor de producție. Situația este cu atât mai reală cu cât acest fenomen este deja prezent în ecomomia românească chiar dacă are o intensitate încă mică. Astfel, nu mai este o raritate migrarea firmelor românești spre medii economice mai permisive fiscal: Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova sau bine cunoscutul caz al înmatriculării vehiculelor românești în Bulgaria.
  Dacă acum acest fenomen se desfășoară la nivel individual, formarea regiunilor de dezvoltatre îl poate amplifica prin posibilitatea apariției unor decizii sau politici la nivel regional de orientare a agenților economic spre zone mai favorabile. Evident, centrifugarea aduce prejudicii nu numai puterii și autorității statului dar și pierderi la bugetul acestuia, cu consecințe negative asupra cheltuielilor generale/sociale ale statului. ( Literatura economică străină studiază din ce în ce mai atent pericolul centrifugării pe exemplul regiunilor din India și China ).
  În concluzie, pledez pentru trecerea la redesenerarea regiunilor de dezvoltare nu prin actuala optică guvernamentală de ” debarasare” de unele obligații social-generale prin trecerea unor poveri bugetare la nivel local ci printr-o optică de coeziune social-națională, bazată pe o politică de descentralizare din care statul central nu se retrage , preluîndu-și rolul de
” integrator” al dezvoltării regionale.
--------------------------------------------------------------------------------------------
 B24. 8 IV 2013