Mircea Cosea

Se caută un arhitect

Consiliu Fiscal

Bilanțul unui an de guvernare Ponta a captat atenția analiștilor dar mai ales a politicienilor care, în funcție de culoarea lor politică, au transformat bilanțul fie în spital, fie în sală de bal.

    La drept vorbind, un singur an de guvernare nu oferă destul material pentru o analiză serioasă, mai ales când nu avem deaface nici cu miracole și nici cu personaje providențiale. A fost un an care s-a remarcat mai mult prin faptul că televiunile au făcut politică și politica a făcut televiziune decât prin măsuri care să facă ceva pentru economie.

Moștenire dezastruoasă sau continuare anantajoasă ?

 
    Ca orice schimbare de guvernare în România de după 1990, și guvernarea Ponta a insistat încă din primele zile pe ceea ce s-a numit moștenire dezastruoasă, adică pe efectele dramatice ale programului de austeritate, pe incapacitatea accesării fondurilor europene și pe risipirea clientelară a banului public. Firesc, obiectivul noii guvernări nu putea fi altul decât cel al înlăturătii cât mai grabnic posibil al efectelor acelei moșteniri.

 Cum ? Prin măsuri clare pe care USL-ul le-a enumerat explicit în programul său electoral : reîntregirea salariilor și pensiilor reduse prin programul Boc ; reevaluarea TVA-ului ; relaxarea CAS-ului, etc, etc, etc

 Măsurile propuse erau, desigur, raționale și generoase dar punerea lor în aplicare depindea de un răspuns la o întrebare hamletiană : a fi sau a nu fi partener cu FMI-ul.

  A fi in continuare partener cu FMI însemna pentru guvernarea Ponta renunțarea la promisiunile electorale în schimbul unei eventuale prelungiri a acordului și a finanțării. A nu mai fi partener cu FMI însemna posibilitatea aplicării măsurilor promise dar fără sprijin financiar extern.

  Preocupată prea mult de războiul cu președintele Băsescu ( 70%  din timpul de guvernare conform declarațiilor premierului), de intrarea în grațiile Bruxelles-ului și de talk show-uri la televiziune, noua guvernare a ales calea tradiționalului politicianism dâmbovițean, trădându-și promisiunile prin declarația solemnă conform căreia acordul cu FMI va fi continuat în aceleași condiții.

 Astfel, automat, guvernul Ponta a certificat justețea politicii economice a guvernului Boc iar moștenirea dezastruoasă s-a transformat într-o continuare avantajoasă. Trebuie să spunem ,în acest context, că afirmația președintelui Băsescu conform căreia guvernul Ponta trebuie felicitat că nu ” a stricat” ceea ce a făcut guvernul Boc, își are partea ei de logică.

 

Cârpeli și bricolaj

 

  ” Reparațiile” au devenit cuvântul cheie al primului an de guvernare deși continuarea în aceiași termei a acordului cu FMI și Pactul de Coabitare cu președintele Băsescu arată că, de fapt, noua guvernare nu prea mai are ce reproșa nici celei precedente și nici președintelui. Totuși, s-au reparat unele pierderi din pensii și salarii chiar dacă nu au putut stopa scăderea puterii de cumpărare.

  În rest, doar încercări punctuale ( nu de puține ori contradictorii) de a mai aduce pe ici și colo îmbunătățiri mediului economic și capacității de accesare a fondurilor europene. În timpul scurt al unui an am putea aplauda și astfel de încercări dar în spatele lor apare o atmosferă de cârpeală și bricolaj în care partenerii de guvernare se contrazic, miniștrii nu dovedesc capacitatea unor viziuni de ansamblu rămânând prizonierii micilor lor domenii iar agențiile guvernamentale tind să devină feudele unor privilegiați clienți politici.

   Trebuie să recunosc că nu pun mare preț pe rezultatele statistice ale primului an de guvernare chiar dacă pe unii îi interesează mai mult decât ar merita. Pe mine mă interesează capacitatea de schimbare pe care noua guvernare ar fi trebuit să o demonstreze, măcar la stadiul de intenție. Așteptam ,la fel ca marea majoritate a populației care i-a votat, ca noii veniți să arate că înțeleg gravitatea momentului pe care îl trăim caracterizat prin două elemente cheie : primul, suprapunerea crizei economice și financiare inetrnaționale pe criza structurală cronicizată a economiei românești și al doilea, tendința tot mai vizibilă a schimbării modelului  de dezvoltare de factură neo liberală cu un model orientat spre valorificarea resurselor proprii în baza factorilor de avantaj comparativ și ai principiilor dezvoltării durabile.

  România nu este pregătită din nici un punct de vedere pentru a face față acestor provocări, ceea ce ne poate aduce daune la nivel de generații. Venirea unui nou guvern mai tânăr și cu sprijinul unei imense majorități așteptam să însemne și o profundă schimbare a conceptului de guvernare bazat pe o strategie construită pe punerea în valoare a factorilor naționali de avantaj comparativ, pe prioritizarea și etapizarea obiectivelor vitale de dezvoltare pe termen lung a națiunii, pe efortul de a îmbunătăți poziția României în codițiile competitivității globale, pe politici economice stimulative apte de a reduce decalajele care ne desparte de restul Europei.

 Deocamdată, nu observ orientarea spre o guvernare a unei viziuni de ansamblu și pe termen lung. În anul care a trecut România a fost ca o casă în care zugravi și instlatori s-au chinuit să repare tencuiala, geamurile sparte și țevile de la chiuvete fără să observe că, de fapt, această casă nu mai are temelie.

 Sunt buni și zugravii și instalatorii dar ne-ar mai trebui și un arhitect care să aibă viziune și să știe să ne deseneze o nouă casă.

14.05.2013 / B24