Mircea Cosea

Singuratatea exportatorului roman

singuratateDin intamplare, cu ocazia onomasticii unui prieten am stat la masa langa un domn pe care intotdeauna l-am considerat un om de afaceri de talie europeana, creatorul de la zero a unei firme de succes. Din vorba in vorba, am ajuns la dialogul trendy despre criza. Am avut satisfactia de a-l asculta cum vede criza ca pe o oportunitate de restructurare

si crestere a competitivitatii si insatisfactia insuccesului pe care l-a avut la o licitatie in Orientul Mijlociu datorita lipsei totale a oricarui sprijin din partea statului roman de la nivelul guvernului pana la cel al ambasadei tarii noastre in acea zona.
In timp ce discutam, ma gandeam ca in toate politicile sau strategiile anticriza, aparute in Europa dupa declansarea crizei economice si financiare internationale, exportul este considerat un ”motor”al relansarii economice.
Chiar daca ultimile comunicate statistice confirma o crestere a exportului romanesc pe parcursul acestui an,nu putem avea nici o garantie asupra continuarii acestui trend, nu neaparat pentruca nu putem prognoza evolutiile pietelor externe ci, in primul rand pentruca   noi inca mai consideram exportul doar ca pe un proces pasiv, ce are ca scop aportul de valuta prin trimiterea conjuncturala in exterior a oricaror marfuri produse pe teritoriul economic national. Nu este o afirmatie gratuita. Aceasta atitudine este justificata de modul in care se desfasoara ”exportul” nostru atat prin prisma politicilor guvernamentale, ale Banii Nationale dar si al firmelor implicate. Astfel, spre deosebire de tarile , in Romania remarcam lipsa oricarei strategii guvernamentale de promovare prin masuri fiscale a exporturilor, a oricaror prioritati in sustinerea ramurilor sau a activitatilor cu vocatie de export, a oricaror preocupari pentru stimularea asa  numitei diplomatii economice in sensul sprijinirii in strainatate a unor firme romanesti. Banca Nationala este mai mult precupata ,prin politica cursului de schimb, de atingerea tintelor de inflatie decat de sustinerea unui curs favorabil exporturilor iar firmele exportatoare cauta mai mult oportunitati conjuncturale pe segmente intamplatoare de cerere, decat elaborarea pe termen mediu si lung a unor politici de abordare constanta si durabila a pietelor prin atribute de competitivitate reala.
Cel mai grav este faptul ca statul roman s-a desolidarizat de efortul exportatorilor romani. Acestia au devenit entitati siguratice ale pietei internationale, intr-o vesnica stradanie de a se face recunoscuti si apreciati prin contacte si relatii personale, prin incercari uneori disperate de a fi recomandati prin brendul unor firme straine sau chiar prin inregistrarea propriilor firme in alte tari decat in Romania. Ambasadele si reprezentantele noastre in strainatate sunt mai mult preocupate de promovarea traditiilor culinare romanesti cu sarmale si mititei decat de promovarea exporturilor iar europarlamentarii nostri au devenit atat de europeni incat au uitat total de interesele economice ale tarii pe care o reprezinta.
Singuratatea exportatorului roman este inca o picatura in paharul disolutiei aparatului si institutiilor statului roman.