Mircea Cosea

România la 23 de ani

Consiliu Fiscal

   Se împlinesc 23 de ani de când România a început o profundă transformare de sistem. 

  S-au întâmplat multe lucruri în această perioadă . Și bune și rele. S-au obținut progrese democratice și sporuri consumatoriste dar nu am reușit să îndeplinim toate expectațiile de acum 23 de ani. Este dificil să tragem o concluzie clară și definitivă dar putem avansa unele opinii personale. Iată care este opinia mea :

 După 23 de ani, situația României nu se poate caracteriza doar prin elementele conjuncturale ale crizei mondiale ci și prin elemente  structurale și tipologice proprii, ce o poziționează pe o treaptă distinctă a piramidei dezvoltării și modernității. După părerea mea, principalele elemente care pot caracteriza România după  tranziție atestă o tendință  evidentă de mimare a unor elemente de natura economiei de piață capitaliste .

 
    Astfel,societatea și economia românească nu au identificat și asimilat corect și eficient principiile și valorile economiei de piață. S-a creat doar forma dar conținutul , atunci când nu a fost complet ignorat, a fost deturnat spre interese politice electorale sau economice de grup. Mai mult, economia de piață românească nu a asimilat cultura relației contractuale ci pe cea a relației clientelare,sursa principală a acumulării de capital nu o reprezintă profitul afacerii ci banul public preluat prin relații clientelare de la bugetul statului. Ca o consecință, economia de piață românească a condus la o stratificare rapidă a societății în contradicție cu tendințele europene actuale de reducere a diferanțelor prin politici de solidaritate și coeziune socială. Este evident că veniturile populaţiei au crescut pe ansamblu dar diferențele s-au accentuat, ceea ce va făcut ca procesul de polarizarea a societăţii  să se agravese. 

      Aşa se explică de ce economia românească nu a preluat decât instrumentele, nu şi filozofia pieţei capitaliste. 

   Dacă filozofia pieţei capitaliste are ca ideie centrală sporirea beneficiului prin lărgirea consumului ca urmare a unei permanente preocupări de reducere a costurilor unitare şi, respectiv a preţului de vânzare,  piaţa românească are ca ideie centrală sporirea beneficiului nu prin stimularea consumului ci prin ridicarea preţului de vânzare până la nivelul la care susţine  costul  necompetitiv al producţiei interne, indiferent de calitatea , atractivitatea sau modernitatea acesteia. 

   Deşi se declară necesitatea creării şi dezvoltării unei clase de mijloc, principalele   categorii de intelectuali ( profesori, medici, cercetători ştiinţifici) au venituri la limita mediei pe economie și un statut social precar.

      Chiar dacă s-au creat şi funţionează piaţa de capital şi sistemul bursier, privatizările și licitațiile pentru cheltuirea banului public se realizează fără transparenţa, înafara pieţei de capital, nu  pe principiile competitivităţii  ci prin negocieri şi inţelegeri specifice economiei socialiste, adică dirijate si supervizate de către interesele puterii politice.      Realitatea ne obligă să recunoaștem după 23 de ani că România nu a reușit o transformare structurală modernă și eficientă a economiei ,odată cu renunțarea la sistemul centralizat de conducere, ci doar o distrugere violentă  a vechii structuri, fără a construi o nouă structură capabilă să-i pună mai bine în valoare factorii de avantaj comparativ, atât pe piața internă cât și pe cea internațională.

    În lipsa unei viziuni naționale asupra dezvoltării,restructurarea de după 1990 a creat un model structural al economei românești care poate fi caracterizat prin următoarele trăsături definitorii: a) restructurarea economiei s-a realizat prin influențe exclusiv externe, prin pătrunderea haotică a capitalului străin pe calea delocalizărilor , urmare a faptului că nu a existat o strategie națională pe termen lung menită să definescă prioritățile structurale pe baza analizei factorilor naționali de avantaj comparative; b) economia românească a fost transformată într-un subcontractor specializat în producerea de piese de schimb, subansambluri şi produse de lohn pentru pieţele occidentale; c) restructurarea a transformat economia românească într-o piața dependentă de import. Incapacitatea conceperii și organizării unui sistem modern de exploatare agricolă și a valorificării resurselor agricole proprii, consumul primar de produse agricole și alimente este provenit în proporție de cca. 70% din import ; d) restructurarea a condus la un proces de involuție a nivelului de dezvoltare industrial. S-a accentuat caracterul de economie ” manufacturieră de asamblare” în dauna caracterului de economie  ” de inovare și cercetare” ; e) restructurarea economiei românești nu a fost decisiv influențată nici de cerințele pieței unice europene și nici de fondurile comunitare. Negocierile pentru aderare au avut un pronunțat caracter politic și electoral, cu accent pe bifarea unor termene dar fără nici o legătură cu situația și tendințele manifestate în economia reală.Accesarea fondurilor comunitare a fost minimă și întârziată.

   Efectele crizei financiare și economice , grevate pe incapacitatea internă de a promova și pune în practică o strategie de dezvoltare , reală și nu electorală  au determinat existența unei structuri a economiei românești careia nu i se poate atribui nici caracterul modern, nici european și nici eficient.

 

 

 

 

  Una dintre cele mai importante probleme este, în opinia mea, întârzierea  procesului de reformare structurală a economiei. Deși România a cunoscut după 2000 un proces de reformarea a statului, accentuat și accelerat ( chiar dacă incomplet și uneori greșit) în perioada 2010-2012 el a fost insuficient pentru a determina un grad mai mare de atractivitate și credibilitate în potența și stabilitatea economică a țării.

 Reforma ar fi trebui să meargă cel puțin în trei direcții : valorificarea cu predilecție a factorilor interni de avantaj comparativ ( agricultură, industrii prelucrătoare a resurselor agrare, minerale, enrgie alternativă, etc); ridicarea gradului de producere și capitalizare internă a valorii adăugate în ramuri de progres tehnic ,apte de a ridica productivitatea și performanța economică cu efect pe competitivitatea internațională; adaptarea la cerințele piețelor extracomunitare în scopul difersificării orientării schimburilor internaționale.

  Ca întotdeauna, putem spune ” mai bine mai târziu decât niciodată ” doar că timpul nu mai lucrează în favoarea noastră. Continuarea și accelererarea reformelor structurale sper să aibă mai multă șansă sub actuala guvernare care dispune nu numai de un important sprijin popular dar și de o semnificativă majoritate parlamentară.

 10 III 2013