Mircea Cosea

Articole

Obsesia poloneză

Consiliu FiscalA ajuns aproape obsesivă referirea pe care oficalitățile o fac la experiența poloneză. De la regionalizare, constituție, politică agrară și până la accesarea fondurilor europene, experiența poloneză este menționată nu numai pentru a demonstra dorința meritorie de a învăța din realizările altora ci și pentru a justifica unele măsuri nu îndejuns de clare și de populare la  nivelul cetățeanului român.Așa se explică de ce , în lipsa unei argumentații serioase și a unei minime transparențe, graba cu care se dorește regionalizarea este explicată doar prin simplul : ” așa au făcut și polonezii”.

 
Desigur, nimeni nu poate contesta faptul că   experiența poloneză este de succes  dar cât de viabilă și de adaptabilă este în cazul României ?
 O comparație, chiar sumară, a realităților poloneze cu cele românești poate ar ajuta la o mai bună înțelegere a limitelor maxime dar și minime până la care experiența poloneză ne este accesibilă.

  Un start diferit

 In ” OECD Economic Survey : Poland 1992” se spunea că ” după patruzecișicinci de ani de comunism Polonia a trecut aproape fără nicio tranziție de la economia planificată la cea de piață”. România a avut nevoie de aproap douăzeci de ani de tranziție pentru a obține cu dificultate recunoașterea statutului de economie de piață funcțională.
 Este o diferență ce poate fi explicată și prin situația în care se găseau cele două țări în momentul  căderii  Zidului Berlinului. Iată cum se prezenta aceasta:
Proprietatea statului ( socialistă de stat) asupra activelor din industrie, agricultură și servicii era în Polonia de cca.58% iar în România de cca.96%.În România cooperativizarea socialistă a agriculturii acoperea aproape 95% din terenul agricol iar în Polonia numai 18%. Sectorul serviciilor era în proporție de peste 50% privat în Polonia iar în România nu depășea 2%. Din 1985 au apărut în Polonia primele elemente ale unui sector bancar și de asigurări privat, fenomen de neconceput în sistemul economic etatist al României.
Încă din perioada 1973-1975 Polonia utiliza în sistemul planificat de conducere a economiei instrumente specifice pieței ( raport cerere/ofertă) pentru echilibrarea balanțelor energetice și de materii prime,continuând principiile  reformei economice promovate de către ” primăvara pragheză” din 1968 a  guvernului Alexander Dubcek.
Regimul comunist din Polonia a practicat o politică de deschidere spre exterior încă din perioada 1975-1980 nu numai prin extinderea relațiilor economice cu occidentul, prioritar cu SUA, Republica Federală Germană și Franța ci și cu puternicele grupuri de lobby ale diasporei poloneze. Este începutul unei perioade când se intensifică fluxul de capital investițional occidental în economia poloneză ( proces înregistrat și în Ungaria) prin primele elemente de delocalizare. ( Fiat, Gillette, Danone, Kodak, Colgate-Palmolive, Siemens, Renault-Saviem,ș.a) . Deschiderea spre exterior a Poloniei este sprijinită și de îmbunătățirea imaginii sale internaționale ca urmare a influenței prestigiului papei Ioan Paul II și a mișcării  ”Solidarnost”. În aceiași perioadă, România intră într-un proces de autarhizare și izolare economică, informatică și politică.
Spre deosebire de România, Polonia a avut șansa în 1990 să nu aibă un prim mimistru care să considere că industria este un morman de fiare vechi și să procedeze ca atare. În Polonia, după efectuarea de analize și studii s-a considerat că industria nu era efcieintă dar nu inutilă ceea ce a condus la declansarea unei strategii de modernizare și tehnologizare cu o politică activă de atragere a capitalului străin.
  Sunt doar câteva elemente care ne conduc la concluzia avansului substanțial pe care în 1990 Polonia îl avea față de România în  domenii cheie ale economiei de piață și ale creării unui mediu economic favorabil acesteia : pondrea importantă a proprietății private, existența unor elemente de economie de piață concurențională,  apariția elementelor de capital străin în domeniul producției materiale, crearea unei culturi manageriale a întreprinzătorului privat, apariția unei clase mijlocii cu interese antreprenoriale, îmbunătățirea importantă a imaginii externe, sprijinul acordat de către diasporă.Putem spune că România nu a avut doar întârzieri în dinamica politicii economice promovată în Polonia ci a avut o dinamică total diferită, fiind la antipodul strategiei poloneze.

Politici poloneze  anticriză

   Este cunoscut faptul că Polonia este singura țară europeană care a reușit să traverseze criză fără a cunoște recesiunea economică sau inflamarea situației sociale . Din nou, se observă deosebiri radicale față de România.
Principalul ” motor” economic al Poloniei în evitarea recesiunii l-a constituit consumul intern. Contrar filozofiei FMI, Polonia a considerat că poate forța consumul intern ca factor de creștere economică și..a reușit. Nu a ignorat nici exportul dar l-a reorientat spre zonele mai puțin sau deloc afectate de criză ( zona BRIC).
Polonia și-a folosit cu succes moneda națională ca ” amortizor” de criză prin politici de devalorizare a zlotului. Concomitent, Banca Națională a procedat la reduceri repetate a dobânzii de referință, ajungând actualmente ( ianurie 2013) la 4%.
S-a adoptat un așa numit coktail de măsuri austeritate/relansare, evitând împingerea austerității până la limita la care afectează domeniile vitale ale societății ( sănătate, educație, siguranța cetățeanului) sau reduce motivarea mediului economic pentru efortul investițional. Măsurile mai importante din acest punct de vedere sunt următoarele : limitarea intervenției administrative a statului în economia privată prin reducerea timpului și formalităților de înființare a întreprinderilor; crearea unui ” ghișeu unic” pentru înființarea întreprindeilor  tinerilor până la 30 ani (2011); reducerea graduală a impozitului pe venit a persoanelor fizice și a CAS-ului ( 2007-2009); limitarea unor privilegii salariale a personalului de conducere din societățile de stat ( prime de protocol, compensații de pensionare ) ca și limitarea posibilității de pensionare anticipată  ( 2008) ; în vederea activării pieței imobiliare s-a eliminat  orice restricție limitativă în stabilirea chiriilor și  s-a redus (8,5%) impozitul pe venitul locativ ( 2010).

  Concluzie

      Orice experiență străină ne poate folosi, orice model poate fi adaptat dar cu condiția renunțării la practica ” scoaterii din context”. A spune că regionalizarea este imediat necesară pentrucă experiența poloneză a dovedit că regionalizarea duce la creșterea gradului de accesare a fondurilor europene, este o scoatere din context și poate deveni chiar o formă de manipulare a opiniei publice.
       Nu excludem faptul că s-ar putea ca regionalizarea din Polonia să fi dus la o accesare sporită dar nu trebuie exclus nici contextul în care s-a făcut și funcționează regionaliozarea poloneză. Este un context, economic , politic și social care favorizează și eficientizează , ca un mediu prietenos și încurajator, măsurile de politică economică sau administrativo-teritoriale. Este un context care, așa după cum s-a arătat mai sus, a fost creat în timp pe baza unor strategii și a unor linii generale de dezvoltare. Polonia are, ca să vorbim mai plastic, un ogor deja curățat, arat și pregătit pentru orice s-ar semăna. Este garanția existenței unui ” suport” pe care se poate construi un ansamblu coordonat de politici economice și sociale. Tot plastic, putem spune că România are în prezent un ogor plin de buruieni și mărăcini pe care încă nu l-a desțelenit, încă nu l-a arat, încă nu l-a pregătit dar pe care speră cu  naivitate că va obține aceiași recoltă ca cea poloneză.
B24, 5/07/2013