Mircea Cosea

Articole

Reducerea decalajelor prin consumul de bere

Consiliu FiscalAcum câteva zile, la o întâlnire cu bloggerii săi, domnul Traian Băsescu a încercat să explice în ce constă decalajul dintre România și Germania.
  Domnia sa a exemplificat spunând că în Germania un muncitor vine punctual la program, pleacă exact când se termină programul dar în timpul reglemantar de muncă sapă un șanț absolut perfect. După program, muncitorul german pleacă acasă și bea o bere.În România, a continuat domnia sa, muncitorul vine la program cu întârziere, pleacă înainte de terminarea acestuia, sapă un șant sub orice critică, pleacă acasă și bea două beri.

 
Concluzia este paradoxală : cu cât muncești mai puțin și mai prost cu atât ești mai recompensat . Mai mult decât atât, putem spune că dacă am bea mai puțină bere am putea să ne comparăm întrucâtva cu economia germană. Desigur, este o glumă dar nefericitul exemplu ne-ar putea duce la o astfel de concluzie.
 Să trecem însă peste clișeul grosier și jgnitor al românului leneș,incompetent și bețiv pe care domnul Băsescu l-a folosit pentru caracterizarea cetățenilor țării căreia îi este totuși președinte de o bună bucată de timp .

Cu cine și cum ar trebui să ne comparăm

 
   Comparabilitățile internaționale au devenit o ” modă” a statisticii încă din a doua jumătate a secolului trecut dar nu întotdeauna sunt convingătoare  și nici pe deplin corecte din punctul de vedere al metodei de analiză și interpretare. Voi da un exemplu dintr-o lucrare celebră a laureatului Premiului Nobel, Jan Tinbergen :
” The Dinamics of  Business Cycles (1974) ”. Se spuneu următoarele : ” Din punct de vedere statistic, Italia și Statele Unite ale Americii au același număr de autovehicule la o mie de locuitori dar în realitate, diferența este enormă. În timp ce italienii se înghesuie cu mamă și soacră într-un Fiat 500, americanii se lăfăiesc în adevărate translatantice pe patru roți, cu telefon și frigider ”.
 Comparabilitatea se face în cea mai mare parte a cazurilor pe palierul indicatorilor cantitativi și foarte rar pe cel al indicatorilor calitativi. Un kilogram de carne pe cap de locuitor nu asigură comparabilitate dacă într-un caz aceasta este proaspătă și în alt caz este congelată. PIB –ul pe cap de locuitor nu spune foarte mult dacă nu se arată și felul cum este distribuit acesta pe categorii socio-profesionale, grupe de vârstă sau persoane defavorizate. Numărul de publicații la zece mii de locuitori nu asigură comparabilitatea dacă nu se completează cu procentul diferitelor categorii de publicații în cifra totală. Raportul dintre tabloide și beletristică poate revela enorme decalaje de cultură și civilizație chiar dacă pe total egalitatea este asigurată.
 Din ce în ce mai desele comparații care se fac între România și alte țări suferă în majoritatea cazurilor din aceleași motive. Nu întotdeauna inferioritățile statistice ale României sunt valabile și în economia reală sau în sistemul românesc de relaționare. De exemplu,  statistic, România este pe aproape ultimul loc în Europa din punctul de vedere al gradului de includere a gospodăriilor țărănești în relațiile de piață dar tocami această situație determină menținerea calităților naturale ale produselor acestor gospodării pe primele locuri în UE.
  Discuția poate fi mult mai extinsă și poate trece de la abordări tehnico-statistice la cele sociologice, etnologice, culturale și chiar filozifice. Important, cred eu, este ca atunci când facem comparații să încercăm să înțelegem că muncitorul român al domnului Băsescu nu va ajunge niciodată muncitor german pentrucă profilul lui de homo oeconomicus este total diferit prin tradiție, cultură, religie și locație. Asta nu înseamnă însă că nu poate deveni la fel de performant și de eficient ca cel german chair dacă va bea două beri în loc de una. Există însă o problema pe care nici chiar președintele țării se pare că nu o ia în serios: motivarea.

Decalajul nu constă în numărul de beri ci în modalitatea de motivare

 Este un truism faptul că principalul mijloc de motivare a cantității și calității muncii îl reprezintă venitul, fie el profit sau salariu .
 Ar fi însă o naivitate și o greșeală decizională dacă s-ar credecă în România de azi doar o motivare materială mai consistentă ar putea duce la schimbarea atitudinii față de muncă. Chiar dacă, muncitorul domnului Băsescu ar avea zece beri în loc de una tot nu s-ar schimba mare lucru.
 Cred că muncitorul român ( în sens larg) are nevoie de o motivare prin schimbarea atitudii Statului față de el. Are nevoie de recunoașterea importanței sale ca unic creator de valoare adăugată, ca unic purtător al inteligenței tehnice, ca unic reprezentant al culturii și al perenității neamului. Într-un cuvânt, statul român ar trebui să-l trateze cu respect în calitate de creator și de cetățean, ca susținător al întregului sistem instituțional național.
 În realitate, statul român tratează susținătorii săi cu un dispreț manifestat prin reducerea rolului acestora doar la cel de contribuabil.
 Motivarea atitudională ar putea fi completată cu o mai evidentă preocupare pentru eliminarea  marilor inegalități create de clientela politică, prin respectarea voinței populare exprimate prin alegeri sau referendum, prin dovada transparentă de utilizare onestă și eficientă a banului public.
 Nu știu câte beri beau muncitorii români din Germania dar cadrul de motivare și de respect pe care această țară l-a creat muncii îi face să fie egali sau chiar mai buni decât nemții deși tot români au rămas.
B24.13/06/2013